Weekendul a decurs extremal. Vineri am plecat si noi sa bem o bere. Destinatia a fost Altes Tramdepot care, dupa cum ii zice si numele, este un altes tram depot in care se pot servi printre altele si 3 sortimente de bere nefiltrata produsa chiar de prea nobila locatie. Sortimentele sunt standard pentru un bautor german de bere: Helles - bere cu lamaie, a nu se recomanda unui bautor de bere respectabil, Marzen - amaruie si inchisa la culoare, Weizen - weissbier minunat. Preturile variau intre 6.3 - 7.1 CHF in functie de cantitatea servita. Noi am baut, evident, la 0.5l. Totul decurgea conform planului pana in momentul in care am aflat ca berea se poate servi si la o cantitate adecvata noua: butoi de 5l. Glorie! Si inevitabil am comandat unul. Baiatul de la bar, pentru ca ulterior am decis sa nu il numesc barman, datorita evenimentelor ce tocmai urmeaza sa le povestesc, ne-a intrebat cat timp mai stam in Elvetia. Am crezut ca nu mai are nici un butoi plin si doreste sa comande si sa ne invite in alta zi. Insa naivul isi imagina ca il dorim pentru acasa si tocmai se pregatea sa ne spuna ca pana la returnare trebuia sa ne retina 20 CHF garantie. Din acest motiv nu il pot numi barman, pentru ca nu stie cum se face treaba. Cum sa plec cu butoiul acasa? Acasa ar trebui sa cumpar minim 3 ca sa imi ajunga pentru cateva zile.
In final am clarificat problema si am intrat in posesia minunatului butoias magic.
Pubul avea si o bucatarie in care un foarte rabdator bucatar a taiat minim 100 kg de ceapa pe tot parcursul serii. Cred ca echipa de bucatari era structurata pe functii binedefinite iar cel care intarzia la munca primea sarcina de a taia ceapa pentru toate sucursalele europene ale restaurantului.
Barmanita roscata a fost extrem de amabila si, pentru ca nu aveau Jagermeister sau Tequila, ne-a oferit sa incercam un sortiment neidentificat de bitter, pe care regret ca am incercat sa il beau, mai ales pentru ca suferinzii de tuse au ramas fara o gura de sirop. Cand i-am explicat politicos ca nu este chiar bautura noastra favorita, ne-a spus ca si ea o uraste. Excelent. Sa o fut, putea sa zica inainte.
Si berea din butoias arata dupa cum urmeaza:
Seara a decurs minunat pana cand am avut placerea de a intalni doi romani stabiliti la Berna. Nu o sa povestesc mai mult pe aceasta tema in continuare pentru a nu strica atmosfera placuta pe care am creat-o pana acum in povestire.
Nemairezistand conversatiei am decis sa parasim subit depoul, mai ales cand am alfat ca unul dintre conationali, proaspat parasit de sotie, planificase sa ni se alature in calatoria pe care urma sa o facem a doua zi. Trist. Deci am evadat.
Plimbarea ce a urmat nu a fost lunga, ci pana in urmatorul bar, care ulterior a fost botezat "Barul de gay" datorita barmanului arian, extrem de politicos si libidinos, de care cu greu puteai sa scapi. Dupa o weissbier am plecat spre casa. Pana cand am descoperit un club si ne-am oprit la o bere. Stupoare! Muzica aducea a manele. Auoleu! Nu se poate, au ajuns si aici. Insa dupa multiple cercetari stiintifice si admirarea faunei barului, extrem de placuta vederii dealtfel, concluzia a fost ca muzica era greceasca si / sau poate evreiasca. Asa ca barul a primit denumirea de "Barul de evrei". Calatoria noastra pe meleagurile alcoolului a trebuit sa se incheie aici, pentru ca a doua zi urmau lucruri mult mai interesante.
DAY 14 - Calatoria
Sambata am pornit cu pasi repezi spre Hertz unde ne astepta un Alfa Romeo 159 numai bun sa fie alergat pe autostrazile Elvetiei.
Traseul a fost bine gandit si extrem de interesant, urmarind sa ne arate Alpii, zona franceza si avand ca destinatie finala Geneva unde urma sa bem o bere.
Asa ca am pornit spre Thun si in cele din urma Kandersteg unde am urcat masina pe un tren care urma sa ne plimbe prin munti. Interesanta experienta.
Ajunsi la Goppenstein, prin cateva tunele si paduri superbe, am coborat de pe tren si ne-am continuat calatoria spre Martigny. Drumuri exceptionale si peisaje pe masura. Am fost impresionat. Incantarea a ajuns la maxim in momentul in care am ajuns in Montreux, unul dintre cele mai frumoase locuri pe care am avut ocazia sa le descopar pana acum. Situat langa un lac imens, oferea o mare varietate de peisaje si vegetatie, de la exotism pana la munti inzapeziti.
Si daca tot am ajuns acolo, am decis sa mancam la un restaurant thailandez care ne-a iesit din intamplare in cale. Insa planul nostru a suferit o schimbare radicala cin momentul in care minunatul galbejit de la intrare ne-a informat politicos ca tocmai s-a inchis bucataria. Pai foarte bine, i-am spus sa o deschida. Ne-a spus ca nu se poate, toate restaurantele din oras sunt inchise la acea ora. Calamitate! Era ora 14 si toate restaurantele erau inchise. Thailandezu' pizdii! Dupa ce ca mi-a stricat ziua explicandu-mi ca nu poate sa imi ofere nimic de mancare, m-a si sfatuit sa incerc la Mac pentru ca acolo este singurul loc care ar putea sa fie deschis la ora aceasta. Asa ca am parasit Montreaux. Apoi am luat calea Laussane si in cele din urma Geneva.
In Geneva am regasit blocurile grii ale Bucurestiului, mizeria de pe strazi, troleibuzele lente, imaginea de mahala cu smecherasi tupeisti. Singura diferenta era de natura cromatica, toti erau negrii. Sau arabi, insa aceastia din urma in proportie mult mai redusa. Negrii. Hartii pe jos. Restaurante care pareau mai degraba parasite. Saracie. Priviri abatute. Am decis sa mancam la Mac pentru ca majoritatea restaurantelor erau inchise iar calitatea clientelei ne ducea cu gandul la ipoteza ca o comanda de friptura consta in organe interne de negru subnutrit.
Insa nici la Mac nu a fost o mare placere. In jur erau doar arabi sau negrii. Fete imbracate penal si grase, neingrijite. Tuciurii la tot pasul cu excese de smecherie.
Nu as merge singur in Geneva, nu as lasa copii mici singuri in autobuz.
Asa ca am parasit orasul cu un gust amar. Daca Montreaux incercase si aproape reusise sa ma faca sa ma impac cu poporul inventator al pupatului cu limba, Geneva m-a facut sa ma razgandesc definitiv si sa inteleg ca adevarata forta a Europei ramane Germania. Franta nu are nici o sansa sa o poata egala. Forta unei natiuni nu se poate evalua prin numarul de castele, suprafata sau muzee, pentru ca viata omului de rand se petrece acolo intre blocurile gri, nu la Luvru. Si nu incerc sa pretind ca zona vizitata de mine a fost poate cea mai centrala, insa a avut multe de spus despre nivelul vietii omului simplu.
Si ne-am reintors acasa. Dar hai ca merg sa beau o bere. Over.
No comments:
Post a Comment